joi 18. septembrie 2008 Aici este o duminica minutata
De la: FFB Christian
Este o duminică minunată în care acorduri de muzică clasică plutesc peste clădirile istorice ale oraşului vechi. Eu a trebuit să aşez o ladă goală de bere la drepta mea pentru ca albul hârtiei să nu mă orbească din cauza numeroaselor raze de soare.
Între timp am ajuns să cred că Sibiul este unul din cel mai bine dezvoltate oraşe din România. Desigur că multe acoperişuri sunt vechi, de pe mulţi pereţi a căzut tencuiala iar ieşirile din Sibiu sunt extrem de aglomerate, însă oamenii de aici au o anumită deschidere, care face ca un oraş să perceapă impusurile venite din exterior şi să trimită el însuşi altele noi. Aici sunt organizate târguri meşteşugăreşti, festivaluri şi concerte foarte diverse şi nu mă miră faptul că minunata doamnă de pe reclama la o companie de telefonie se poate vedea pe podul mincinoşilor.
Peste tot poţi recunoaşte influenţele amăgitoare ale vestului şi chiar şi noi înşine susţinem indirect acest proces prin lucrările pe care le executăm, prin faptul că facem să apară obiceiuri noi şi să se piardă tradiţii vechi. În acest moment câştigurile obţinute din investiţii sunt cheltuite pe case, maşini şi tot felul de lucruri care umplu casele şi în Germania de câţiva zeci de ani şi care sunt cumpărate dintr-un impuls de moment. Oamenii pot fi mulţumiţi cu astfel de lucruri.
Despre felul de a fi al românilor pot spune că întâlneşti rar senimente ca suspiciune sau agresivitate, care sunt tipice pentru mulţi germani şi care duc la stres şi supărare în încercarea de a scăpa de ele. Oamenii aici îmi par dornici de cunoaştere, mai ales acum că fac parte dintr-o lume, care îşi defineşte bogăţia prin cunoştinţele şi calităţile pe care le are. În timp ce scriu şi recitesc aceste lucruri simt că am cuprins o mică parte din România. Oraşul. La ţară, de multe ori totul pare să fie amorţit. În puţine sate există întreprinderi. Locuitorii satelor se ocupă cu agricultura şi îşi împart munca. În timpul zile viaţa se desfăşoară pe străzi. Copii se joacă în grupuri; în orice colţ priveşti poţi vedea un câine; se aud mereu clinchete de copite şi roţile căruţelor lovind pietrişul; ochi întunecaţi şi feţe zâmbitoare stau în faţa porţilor vopsite de cele mai multe ori în culori vii, puternice, care totuşi nu pot ascunde faptul că aici se schimbă foarte rar ceva.
Noi însă nu înaintăm pe acest râu al vieţii, nu trăim în această lume în care se întâmplă multe sau nu se întâmplă nimic. Această lume înseamnă să străbaţi câmpurile vieţii, să te laşi desfătat de ele, lăsând în acelaşi timp timpul să se scurgă lin. Aici există o conştiinţă a legăturii între om şi natură, care mie mi-e complet necunoscută.
Există multe deoasebiri între noi, însă îmi dau seama că îmi lipseşte imaginea vieţii actuale a românilor. Încerc să intru aici în contact cu oamenii, dar rămân totuşi la vechiul meu fel de a vedea lucrurile.
Concerte de claxoane se aud în tot oraşul. Căsătoria într-un cadru religios reprezintă aici o piatră de temelie a vieţii de familie. Există şi tragedii în care starea financiară primează înaintea iubirii.. Şi totuşi iubirea şi dăruirea înseamnă copii, chiar renunţând la anumite lucruri pentru tine. Despre generozitate şi dăruire în iubire care fac ca gândurile să dispară. Chiar şi cu privire siguranţă materială.
Unde ne aflăm noi şi cât din acest adevăr am pierdut din cauza mândriei noastre şi a faptului că vedem ca cel mai important scop în viaţă propria realizare?
Un porumbel, care are aripi, uită să zboare,
Dacă pe jos găseşte firmituri de pâine fără sfârşit.