miercuri 12. noiembrie 2008 Călătorie înspre Ierusalim

[Translate to Romanian:] Einnahme des Ostkaps

Zu Ehren unseres lieben Freundes Bebe im Crama

Moschee am Salzsee auf Zypern

Zureisebier in Jerusalem (jiddisch?)

Volos / Atena (GR)

Întrebarea este ce fac trei calfe aflate lângă o benzinărie care se vede atât de prost încât abia dacă trece o maşină pe oră. – Corect, beau bere şi joacă cărţi în speranţa că în cele din urmă cineva îi va lua cu maşina înspre Atena. Şi deşi părea incredibil, acest lucru s-a întâmplat... Seara ne aflam cu adevărat în Atena...

A doua zi ne-am îndreptat înspre port dornici să pornim către noul nostru ţel...

Creta

Pe când se lumina am pornit din portul Chania în direcţia est de-a lungul palmierilor şi a mării...

A oprit o maşină. Şoferul s-a întins înspre geam şi ne-a întrebat: „Unde vreţi să mergeţi?“ – „În direcţia Iraklio.“ – „Dar unde exact?“ – „Nu ştim, pur şi simplu în direcţia aceea.“ – „Trebuie să ştiţi întotdeuna unde vreţi să mergeţi! Eu sunt Satanist.“ – L-am trimis la dracu...

... „Ce păcat, acum nu te mai pot fotografia“, i-a spus mama fiicei ei într-o dimineaţă însorită de concediu când îndreptându-se spre mica capelă albă a descoperit trei tipi în saci de dormit întinşi în faţa ei. Mai rămâne să ne întrebăm dacă povestea ar fi avut alt final dacă cu o seară înainte nu am mai fi reuşi să ne dezbrăcăm de haine...

Cipru

... un pământ arid. Cu peste şase luni de vară pe an în care nu plouă nici măcar o picătură. Pentru noi a fost prima oară când am văzut o zonă asemănătoare deşertului. O ţară divizată. O parte bogată, vorbitoare de limbă greacă, în sud şi partea de nord, locuită de turci... subiectul multor discuţii..

Prima seară ne-am petrecut-o în capitala divizată...

... După ce am încercat în zadar ore în şir să facem autostopul, ne-am aşezat pe malul mării şi am făcut un foc de tabără sub cerul înstelat... am băut ultima picătură de ţuică ardelenească şi ne-am lăsat pradă amintirilor. Dimineaţa ne-a trezit vocea unui şerif „What are you doing here?“ – „Eh, sleeping.“ – „You have a car?“ – „No, we`re walking.“ O privire suspicioasă şi un zâmbet ne-au dat de înţeles că nu ştia deloc unde să ne încadreze; apoi şi-a luat rămas bun şi a plecat...

... a oprit o maşină de teren. Din păcate scoţianul nu ne-a luat cu maşina decât vreo 500 m, ne-a invitat însă la o cafea. Am petrecut toată ziua cu el şi cu soţia lui povestind şi mâncând bine. Nu vom uita niciodată concertele pe care cei douăzeci de câini a cuplului le dădeau de fiecare dată când muezinul începea să cânte în turnul moscheii...

... Trecând pe lângă măgari sălbatici şi Golden Beach ne-am îndreptat spre „capul de est“. La 40 km în nord se afla Turcia, la 70 km în est Siria...

... Iar acolo am trăit un joc incredibil al naturii în seara următoare. Din cer cădea o ploaie impunătoare şi puternică peste mare în timp ce pe cerul înstelat nu se vedea nici măcar un nor...

... Am trăit însă şi întâmplări mai puţin plăcute, când am plecat cu avionul înspre Aman. Am fost controlaţi iar lucrurile noastre au fost manevrate cu multă neatenţie... Am scăpat însă de arme periculoase precut foarfecuţă, cui şi diapazon...

Iordania – Aman

Ceea ce ne-a surprins când an ajuns în Iordania a fost faptul că aici era cu câteva grade mai rece decât în Cipru. Pe aeroport am fost întâmpinaţi frumos de personalul de supraveghere şi curând am găsit şi un loc de dormit la adăpostul unor tufişuri... Am fost treziţi însă înainte de răsăritul soarelui de câţiva stropi de ploaie. Am trecut pe lângă un post de supraveghere. După ce am petrecut câtva timp într-o staţie de autobuz, am fost duşi la ambasada Germaniei din Aman pentru a putea primi ajutor. Astfel, am ajuns încă în aceeaşi zi într-o renumită tâmplărie în care este fabricat sută la sută manual mobilier de înaltă calitate... Era din păcate locul greşit pentru doi dulgheri şi un constructor de pianuri...

... Ne-a impresionat foarte mult ploaia pe care am trăit-o în a doua zi în Aman. Nu a plouat mult, poate una sau două ore, însă aşa de puternic încât străzile s-au transformat în râuri care au curăţat toată mizeria adunată în ultima jumătate de an. Apoi a apărut soarele şi două ore mai târziu nu mai puteai vedea nici măcar o urmă de ploaie...

... Cele trei cuvinte pe care le-am întâlnit mereu, chiar şi după trecerea graniţei, au fost „Welkam!“, „Taxi?“ şi „Werfrom?“.

... În cele din urmă am urcat într-unul din multele microbuze şi am pornit în direcţia King- Hussein-Bridge. Ajunşi la graniţă era să pierdem microbuzul care ne trecea graniţa din cauza a două persoane cu rang înalt în armată care au dorit neapărat să ne ajute...

Iordan – Israel

... Şi astfel am traversat râul Iordan şi totuşi mai trăim. Cine nu cunoaşte acest râu? Poate că nu este atât de cunoscut precum Amazonul sau Nilul dar este cel puţin la fel de mare ca Dunărea, nu-i aşa? Mă refer la faptul că o ţară întreagă a fost numită după el. Iar podul care poartă numele răposatului rege, cât de mare şi impunător avea să fie? Realitatea ne-a arătat cu totul alceva... Peste micul fir de apă s-ar fi putut trece pe jos fără probleme...

Ajunşi în Israel nu ne-am confruntat numai cu un control riguros ci şi cu violenţa acestui stat.

... Iar aici am petrecut patru ore. Nu ni s-au luat amprentele şi nici nu ne-au fost
scanaţi ochii, însă am fost chestionaţi individual pentru a ni se afla intenţiile. Nu ştim dacă a durat atât de mult fiindcă nu am vrut să ni se pună nici-o ştampilă în paşaport pentru a putea trece fără probleme şi în alte ţări ale Orientului Mijlociu sau dacă de vină au fost costumele noastre.

Înainte de răsăritul soarelui am urcat în autobuzul înspre Ierusalim...