miercuri 10. iunie 2009 Salutari pe la Casa Calfelor de Canada

De la: Christian Woelbeling

În vremurile noastre bune petrecute în British Columbia aveam bani, o maşină şi parte de multă distracţie. În baruri ne numeau “Pitcher Guys“. Şi nu fiindcă beam Pitcher. Pentru că asta este normal în Canada. Ci pentru că noi pur şi simplu nu doream să ne fie oferite şi pahare. Astfel s-a rezolvat problema cizmei lipsă. Şi oare de ce mai au nevoie cinci calfe? Unul avea nevoie de o femeie, alţi doi trebuiau să mănânce un burger la fiecare masă, unul ar fi avut nevoie de cinci plasturi de nicotină lipiţi simultan pe braţ iar ultimul era cel care îşi cheltuia în fiecare seară banii în bar. În ceea ce priveşte munca ne-a mers bine, am găsit mereu lucrări mici, am avut şi destul timp liber şi ne-am lăsat mereu surprinşi de peisajul care ne înconjura. Asta face Canada să fie copleşitoare. Apropo, canadienii folosesc pentru asta cuvântul: Awsome!

Iar când drumurile ni s-au despărţit, unii din noi au ajuns înapoi de unde au plecat cu o maşină care şi-a dat sufletul pe acest drum, unul a rămas unde era, iar ceilalţi doi au făcut autostopul mai departe. După o călătorie lungă cu bacul din capătul Vancouver Islands înapoi pe continent au făcut autostopul de-a lungul autostrăzii lacrimilor, unde au inhalat mai mult praf decît ucenicul unui morar şi au savurat provocările noii culturi canadiene. Prin aceasta mă refer desigur la cultura albă, căci cultura băştinaşilor este mai fermecătoare decât un basm şi mai veche decât bunele plăci plywood. Ce a urmat oare după febra aurului? Industria lemnului şi construcţia de străzi. Iar exact cu asta se ocupă şi cele două calfe călătoare. Iar acum după ce au simţit mirosul de pădure arsă sunt atraşi de cel al brizei sărate a Pacificului.

Iar departe de tot în vest şi încă o bucăţică înspre est România le aşteaptă pe calfe, cu ciorba ei şi cu femei care îşi poartă cu mândrie frumuseţea. Cu astfel de persepective ne vine mai uşor să părăsim Canada!

 

 

---