luni 19. octombrie 2009 Despre Bucovina şi Carpaţi
De la: KlimBimCândva în vara lui 2009
Plecarea noastră din oraşul aşezat de-a lungul Cibinului înspre nord, înspre Moldova pe arşiţa soarelui de amiază avea să fie prima impresie din acestă călătorie. Făcând autostopul am reuşit să ajungem, încă în aceeaşi zi până la Bistriţa. Trecând pe drum prin locuri care ne trezeau amintiri în legătură cu diferite regiuni ale acestui pământ am ajuns într-un oraş necunoscut nouă, călătorilor şi care ne transmitea sentimentul că suntem străini şi că trebuie să lăsăm locul să îşi pună amprenta asupra noastră.
Numai în locuri necunoscute este posibil să acumulezi impresii complet noi, deoarece în alte locuri, prin care ai trecut deja aceste impresii se întrepătrund cu amintirile. Şi tocmai în acest lucru constă magia acestui pământ; este ca şi cum fiecare loc ar fi o foaie de hârtie, neatinsă la prima vizită şi pe care se mai scrie cîte ceva la fiecare nouă întâlnire cu acel loc. –
Aceea primă seară a călătorieia fost plină de impresii, ca cea a romantismului unui oraş mic pe timp de noapte, a unei cârciumi afumate cu bere ieftină şi trei metrii pătraţi jumate de încăpere pentru nefumători sau a unei reprezentaţii amuzante de karaoke şi apoi a petrecerii întregii nopţi în acest bar. Călătoria a continuat cu trecerea peste munţii Carpaţi fie într-o Dacia, fie într-o căruţă, în care poţi percepe lumea cu totul altfel decât călătorind cu maşina. Astfel zidurile formate din pietre strânse în cuşti de sârmă, care susţin pantele munţilor la marginea drumului aveau să ne ofere o experienţă acustică de neuitat, făcând să se audă ca prin minune numai ecoul clinchetului potcoavelor. Moldova, Bucovina, o regiune frumoasă în inima Europei, renumită pentru nenumăratele ei mânăstiri care merită văzute şi de cei nu foarte religioşi. Sfărşitul de săptămână s-a desfăşurat într-un mod cu totul neaşteptat. Ceea ce părea a fi o excursie liniştită cu un grup de stundenţi pentru a vizita cîteva mânăstiri s-a transformat într-o goană nebună de la o mânăstire la alta, făcând astfel să se piardă o parte din frumuseţea acestor zile prin această nebunie religioasă. Până şi ultima speranţă a acestor zile, de a reuşi să bem din sfânta băutură de hamei şi să savurăm puţin petrecerea la un botez într-o familie de ţigani, ne-a fost umbrită de afirmaţia „This is no traditional romanian music!“ Cu toate acestea merită lăudată arta arhitectonică a meşterilor din vremea lui Ştefan cel Mare, iar bisericile pictate pe dinafară (!) merită cu adevărat văzute.
Din est spre vest. O noapte în Cluj, iar apoi mai departe prin Huedin în partea de Carpaţi aflată între Cluj şi Oradea. Am început cu o drumeţie peste munţi şi prin păduri. La malul unui lac un vulture, la o aruncătură de băţ de noi. Nopţile petrecute în mijlocul naturii lângă focul de tabără, strigătului unui lup undeva departe au fost minunate, chiar numai gunoiul, prezent în toate locurile frumoase, aruncat acolo cu indiferenţă modifică puţin această frumuseţe arhaică. În Huedin, un oraş mic în care se află un palat ţigănesc lângă altul a avut loc un festival la care au participat şi cântat membrii ai minorităţilor ungureşti din diferite ţări precum şi rromi, care i-au încîtat pe participanţi cu muzica lor tradiţională. La Şuncuiuş am vizitat o peşteră, după care am fost invitaţi la masă pe malul unui râu. Drumeţia peste un deal până la peştera bărbatului bătrân s-a sfârşit fără vizitarea acesteia, din cauză că nu eram dotaţi corespunzător. Ea ne-a oferit însă şansa să cunoaştem oameni foarte drăguţi care aveau o gospodărie unde tocmai aranjau fânul într-o căpiţă. Ei ne-au oferit lapte proaspăt de vacă şi un loc de dormit în grajd. Călătoria noastră s-a încheiat cu o ultimă plimbare cu căruţa.
Categorii(e): Raport